Voluntariat

iulie 20th, 2019

Vizita Hospice Casa Speranţei

Pornind de la ideea „omul nu trăieşte numai pentru sine, el trebuie să lupte pentru binele altora, tot atât de mult ca pentru binele propriu”, în cadrul săptămânii Şcoala altfel ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” am vizitat Fundaţia Hospice Casa Speranţei – centru de îngrijire paliativa cu servicii integrate din Bucureşti. În acest tur ghidat prin centru, am avut oportunitatea de a cunoaşte mai bine serviciile Hospice, dar şi ocazia de a afla cum se vede Hospice prin ochii copiilor participanţi. Nu in ultimul rând, cum ar vedea ei implicarea ca voluntar, în funcţie de pregătirea şi aptitudinile pe care le au, într-un serviciu de îngrijiri paliative unde pot ajuta persoanele bolnave să se bucure de fiecare clipă de viață.
Am aflat că ne putem implica în programe de voluntariat în centrele de zi. Copiii pot ajuta la servirea mesei pacienţilor, îi pot ajuta să se deplaseze pe cei cu probleme motorii, le pot ţine companie, pot lua parte alături de ei la diverse jocuri, le pot citi din ziare, cărţi sau reviste. Te poţi implica şi în confecţionarea diferitelor obiecte decorative ce urmează să fie expuse în cadrul evenimentelor, în distribuirea materialelor informative sau în alte activităţi complementare.

Consilier scolar Monica Seceleanu





0 Comments


Comenteaza primul!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *